4.500,00 lei

Detalii: Grupul de interes economic reprezintă expresia juridică a unei afaceri demarată pe o perioadă determinată, de cel puțin două persoane fizice si/sau juridice (române sau străine) în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum si al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.

Este o structură care, respectând independența membrilor, permite realizarea unor acțiuni comune mai eficiente decât simplele colaborări contractuale, grație personalității juridice dobândite.

În exercitarea activității, membrii GIE răspund nelimitat si solidar, respectiv cu aportul propriu la capitalul social subscris, a cărui valoare nu este stabilită prin Lege, iar in cazul in care nu este suficient, cu patrimoniul propriu al acestora, si oricare dintre membrii pot fi obligat să execute obligația contractată de către societate.

Prezinta avantaje precum: Posibilitatea constituirii cu sau fără capital, nefiind stabilită o limită minimă a capitalului social, iar aporturile pot fi de orice natură (numerar, natură, industrie etc.), Posibilitatea angajaării a unui număr maxim de 500 de persoane.

Procedurile legale specifice G.I.E. durează de la 1 (una) la 3 (trei)zile.

Documente: Pentru întocmirea documentației complete de înființare, avem nevoie de următoarele documente: copie C.I., dovada proprietății spațiului care va fi declarat ca sediu social/profesional.

Pentru întocmirea documentației complete privind alte proceduri specifice G.I.E., documentele solicitate sunt diferite in funcție de obiectul procedurii si pe care le regăsiți in secțiunea Modificare/Încetare

 Costuri: Înființare – 1.000E
*exclusiv taxe legale

There are no reviews yet.

Be the first to review “Înființare Grup de Interes Economic”