Taxe și reguli noi în relația firmă–acționar: 16% pe „folosul personal” și frâne la dividende și împrumuturi

În ultimii ani, statul a început să se uite tot mai atent la felul în care circulă banii între companie și cei care o controlează. Nu doar profitul declarat contează, ci și „căile laterale” prin care un asociat sau acționar poate beneficia de bunuri, servicii ori plăți care, în esență, au aceeași finalitate ca distribuirea de profit. În acest climat de înăsprire a disciplinei fiscale și de presiune pe colectare, Guvernul a decis să reducă diferențele de taxare dintre dividende și aceste avantaje, iar modificările din Legea societăților completează tabloul cu reguli mai stricte pentru împrumuturi și distribuiri atunci când bilanțul arată fragil. Punctul de reper rămâne 1 ianuarie 2026, când urcă la 16% și impozitul pe dividende, iar alinierea celorlalte forme de „beneficiu” devine o miză directă pentru antreprenori.

Decizia Guvernului: aceeași cotă pentru dividende și avantajele folosite „personal”

Prin ordonanță de urgență, Executivul a stabilit ca impozitul aplicat bunurilor și serviciilor acordate de firmă unui participant la persoana juridică, atunci când sunt folosite în interes personal, să crească la 16%. Logica măsurii este explicită: impozitarea acestor venituri este adusă la același nivel cu impozitul pe dividende, care, pentru distribuiri începând cu 1 ianuarie 2026, se majorează la 16%.

Mesajul din spatele procentului este, de fapt, unul de politică fiscală: dacă avantajele personale ajung să fie taxate aproape la fel ca dividendele, tentația de a muta „beneficiile” dintr-o categorie în alta scade. În practică, se îngustează spațiul de manevră pentru situațiile în care o parte din câștigul acționarului era livrat sub forme care evitau taxarea dividendelor sau o amânau.

Detaliul tehnic important rămâne mecanismul de colectare: impozitul se calculează și se reține la sursă, în momentul acordării, de către plătitorul de venit. Asta înseamnă că impactul nu se vede doar „la final de an”, ci poate apărea imediat ce avantajul este oferit, contabilizat și încadrat ca venit impozabil. În esență, companiile devin primele obligate să facă o evaluare și o decizie de conformare, nu doar beneficiarii. Potrivit Profit.ro, măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026 și păstrează reținerea la sursă, schimbând însă cota de la 10% la 16%.

Ce intră în „folosul personal”: două categorii care pot ridica probleme în controale

În limbajul de zi cu zi, „folos personal” sună simplu: un acționar utilizează un bun al firmei sau beneficiază de un serviciu plătit de companie, în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică. Din perspectivă fiscală, însă, conceptul este mai larg și include două situații majore.

Prima este cea directă: bunuri și/sau servicii primite de un participant la persoana juridică, acordate sau furnizate de companie în interes personal. Aici intră, în mod tipic, utilizări repetate și nejustificate prin activitate, sau avantaje care depășesc sfera unei cheltuieli de business.

A doua este mai sensibilă și ține de prețuri: când societatea plătește unui participant (acționar/asociat), în interesul personal al acestuia, pentru bunuri ori servicii cumpărate de la el, dar peste prețul pieței. Diferența dintre „cât a costat” și „cât ar fi costat în mod normal” devine, în această logică, un avantaj personal impozabil. Practic, o parte din câștig este transferată din firmă către acționar printr-un preț umflat, nu printr-un dividend declarat.

Aici apare și zona în care pot apărea dispute: ce înseamnă „prețul pieței” într-o economie cu servicii greu de comparat, contracte între afiliați și situații în care acționarul chiar furnizează, real, o prestație. Răspunsul, de regulă, stă în documente, comparabile, justificări și o logică economică coerentă, nu în formulări generale.

Efectul imediat în companii: mai puține zone gri, mai multă disciplină operațională

Creșterea cotei la 16% nu lovește doar în costul fiscal, ci și în modul în care firmele vor fi obligate să-și organizeze intern relația cu acționarii. Într-o parte importantă a mediului antreprenorial, practica a fost, ani la rând, una pragmatică: anumite cheltuieli treceau prin firmă, anumite utilizări erau tolerate, iar separarea dintre „al companiei” și „al acționarului” rămânea uneori mai degrabă informală.

O cotă mai mare, combinată cu o definire clară a situațiilor vizate (inclusiv plata peste prețul pieței), împinge către reguli interne mai stricte. Multe companii vor fi nevoite să-și facă ordine în trei zone:

• politica de utilizare a bunurilor firmei (cine, când, în ce condiții, cu ce justificare);
• politica de cheltuieli și aprobări (mai ales pentru servicii achiziționate de la acționari/asociați);
• documentarea prețurilor și a rațiunii economice în tranzacțiile cu părți afiliate.

În practică, „costul confortului” crește. Ceea ce era trecut cu vederea devine o cheltuială fiscală mai mare și un risc mai ridicat de reîncadrare. O companie care nu separă clar cheltuiala de business de beneficiul personal riscă nu doar plata impozitului, ci și discuții despre deductibilitate, justificare și chiar tratament fiscal corect în ansamblu.

În același timp, măsura poate avea și un efect de standardizare sănătoasă: companiile care își formalizează politicile și își curăță relațiile comerciale cu acționarii vor fi mai rezistente în controale și, în multe cazuri, mai credibile în fața finanțatorilor.

Legea societăților adaugă frâne: când activul net scade, se blochează împrumuturi și distribuiri

În paralel cu schimbarea fiscală, modificările recente din Legea societăților introduc o a doua linie de control: sănătatea bilanțului. Ideea centrală este simplă: dacă societatea își erodează capitalul și ajunge să aibă activul net (diferența dintre total active și total datorii) sub un prag critic, nu mai poate scoate bani către acționari nici prin dividende, nici prin restituiri de împrumuturi, fără să reîntregească mai întâi baza financiară.

Una dintre prevederile care schimbă jocul privește împrumuturile: societățile care, pe baza situațiilor financiare anuale aprobate, au activul net diminuat la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris nu pot restitui acționarilor/asociaților (sau altor persoane afiliate) împrumuturile luate de la aceștia. Restricția operează ca o protecție: înainte să iasă numerar din companie, compania trebuie să-și refacă indicatorii de capitalizare.

Un set suplimentar de reguli vizează distribuirea de profit. Societățile care au profit în anul curent, dar au și pierdere contabilă reportată, pot distribui dividende doar după constituirea rezervelor legale și acoperirea pierderii reportate. Societățile cu activ net sub prag pot distribui dividende din profitul curent doar după reîntregirea activului net. Pentru situațiile financiare interimare, interdicția se aplică direct: dacă activul net este sub limită, nu se mai pot face distribuiri până la reîntregire.

Aceste reguli, privite împreună, transmit un mesaj de guvernanță: compania nu mai este un „cont intermediar” din care se pot scoate bani la nevoie, indiferent de bilanț, ci o entitate care trebuie să respecte o logică de capitalizare minimă, în special când finanțarea vine chiar de la acționari. Conform avocatnet.ro, ignorarea acestor restricții poate duce inclusiv la atragerea răspunderii solidare între societate și acționar/asociat, în anumite situații legate de împrumuturi restituite sau plăți de dividende fără regularizare.

Reacții și controverse: disciplină necesară sau presiune suplimentară pe IMM-uri?

Din perspectiva susținătorilor, pachetul are o logică de „igienizare”: reduce optimizările prin avantaje mascate, împinge tranzacțiile cu părți afiliate spre prețuri justificabile și protejează creditorii atunci când compania își subțiază capitalul, dar continuă să facă plăți către acționari. Într-o piață în care multe firme au capital minim și se bazează pe împrumuturi repetate de la asociați, introducerea unor praguri clare pare, pentru această tabără, o condiție de maturizare.

Criticii, în schimb, avertizează asupra efectelor colaterale. O parte considerabilă a IMM-urilor funcționează cu finanțare „din interior” nu din dorința de a ocoli reguli, ci din lipsa accesului ușor la creditare sau din volatilitatea cash-flow-ului. În astfel de cazuri, interdicția de a restitui împrumuturi în anumite condiții poate bloca relația firească dintre acționar și firmă, generând tensiuni și presiune suplimentară pe decizii de investiții.

Există și un alt punct sensibil: zona „prețului pieței”. Pentru servicii specializate (consulting, management, prestații tehnice), evaluarea comparabilității poate fi dificilă, iar companiile mici nu au întotdeauna instrumente și bugete pentru analize detaliate. Riscul este ca o parte din conformare să se transforme în birocrație internă, nu în eficiență reală.

Pe fond, dilema rămâne aceeași: unde se termină prevenirea abuzurilor și unde începe încărcarea suplimentară a firmelor corecte, care au nevoie de flexibilitate ca să rămână funcționale?

Ce urmează după 1 ianuarie 2026: un nou standard și un test în 2027

Calendarul face diferența între o știre și o schimbare structurală. Din 1 ianuarie 2026, creșterea cotei la 16% pentru avantajele personale și pentru dividende schimbă costurile și calculele. Companiile care au folosit frecvent beneficii acordate acționarilor vor fi nevoite să decidă rapid: reduc astfel de practici, le formalizează sau le transformă în mecanisme mai transparente.

În paralel, modificările din dreptul societar au un efect mai lent, dar potențial mai dur. Interdicțiile legate de activul net, de pierderile reportate și de distribuiri condiționate pot produce consecințe în cascadă: dacă firma rămâne subcapitalizată, opțiunile de „cash-out” se îngustează. În plus, momentul în care pot apărea sancțiuni și decizii în controale devine un reper de management al riscului, nu doar un detaliu tehnic.

Pe termen scurt, trei teme devin esențiale pentru antreprenori:

• separarea clară între cheltuieli de business și beneficii personale;
• disciplina tranzacțiilor cu părți afiliate și documentarea prețurilor;
• monitorizarea indicatorului de activ net și a pragurilor care pot bloca distribuiri sau restituiri.

În acest nou context, instrumentul clasic al finanțării „din interior” rămâne, dar trebuie administrat mai atent: împrumuturi între firmă și acționari nu dispar, însă devin legate direct de starea bilanțului și de riscul de răspundere și sancțiune dacă regulile sunt ignorate.

Finalul de etapă este, de fapt, un început: legislația transmite că relația companie–acționar trebuie tratată ca un circuit transparent, nu ca o zonă flexibilă în care „se rezolvă” la final. Pentru firmele care se adaptează, schimbarea poate însemna bilanțuri mai curate și relații mai predictibile cu finanțatorii. Pentru cele care amână, perioada 2026–2027 poate transforma o problemă de conformare într-un blocaj de lichiditate, mai ales acolo unde distribuirea de dividende interimare sau restituirea unor împrumuturi se făcea fără a privi atent indicatorii de capitalizare.